Ioana Berciu MD, IFMCP
Despre mine
Drumul meu profesional a fost unul al descoperirii, al transformării și, mai presus de toate, al pasiunii pentru sănătatea umană privită în ansamblul său. Medicina a fost dintotdeauna chemarea mea, motiv pentru care am urmat Facultatea de Medicină la Cluj-Napoca, apoi stagiatura și rezidențiatul în Medicina de Laborator. Am profesat ca medic specialist la INBI Matei Balș și am fost asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, având oportunitatea de a contribui la formarea viitorilor specialiști.
Totuși, chiar și atunci când crezi că ai găsit direcția perfectă, viața îți poate oferi o nouă perspectivă. Un burnout – pe atunci greu de diagnosticat și înțeles – m-a determinat să-mi reevaluez parcursul și să caut răspunsuri dincolo de medicina clasică. Așa a început o călătorie profundă în medicina funcțională, o călătorie ce mi-a schimbat complet viziunea asupra sănătății și echilibrului uman. Am urmat cursuri și certificări în SUA, la Institute for Functional Medicine (IFM) și American Academy of Anti-Aging Medicine (A4M), alături de diverse alte cursuri si programe la universități din tara si strainatate.
În timp, am înțeles că sănătatea nu înseamnă doar tratarea simptomelor, ci echilibrul fin dintre sistemele organismului. Fascinația pentru această interconectivitate m-a condus către endocrinologie, cea de-a doua specialitate medicală pe care am îmbrățișat-o, și mai nou, către endocrinologia microbiană – o arie inovatoare ce studiază impactul microbiomului asupra hormonilor și sănătății generale.
Astăzi, activitatea mea nu se concentrează pe consultații private, ci pe programe de mentorat și educație, prin care îi invat pe oameni să își înțeleagă mai bine corpul și să își recâștige echilibrul prin alegeri informate. Prin cursuri și programe de mentorat, explorez subiecte esențiale precum microbiomul intestinal și legăturile sale complexe, impactul stresului asupra sănătății, importanța hormonilor și felul în care aceștia influențează starea de bine. De asemenea, ofer consultanță în stil de viață, punând accent pe soluții personalizate care țin cont de unicitatea fiecărui individ.
Misiunea mea este să aduc informația științifică într-o formă accesibilă și aplicabilă, pentru ca fiecare persoană să poată lua decizii conștiente în ceea ce privește sănătatea sa. Cred cu tărie că echilibrul nu vine dintr-o pastilă miraculoasă, ci din înțelegerea profundă a propriului corp și a factorilor care îl influențează zi de zi.
Aceasta nu este doar o carieră, ci o misiune – o poveste despre adaptare, despre curajul de a privi sănătatea dintr-o perspectivă holistică și despre dorința de a împărtăși cunoștințele acumulate pentru a ajuta cât mai mulți oameni să trăiască o viață plină de energie, claritate și vitalitate.
Misiune
Serviciile medicale ale Longevity Room urmăresc promovarea sănătății pe termen lung, astfel încât pacienții să se poate bucura de aceeași sănătate, vitalitate și performanță cognitivă indiferent de numărul anilor împliniți.
Abordare
Privim organismul ca întreg, luând în considerare interacțiunile existente între diferitele sale sisteme, precum și factorii genetici și de mediu care influențează parcursul medical al pacientului. Corelațiile între diversele dezechilibre și simptomele pe care le generează ne permit să ajungem la rădăcina problemelor sale medicale.
Soluție
Pacienții primesc un plan individual de tratament, care urmărește ameliorarea afecțiunilor deja existente, prevenirea apariției unora noi și menținerea pe termen cât mai lung a unei stări optime de sănătate.
Cunoașterea înseamnă putere
Somn ușor: Cum ne putem regla ritmul circadian?
În fiecare dintre noi există un „ceas biologic”, care controlează ritmul activităților și funcționării organismului. El este sincronizat cu factorii…
Longevitatea, la îndemâna oricui: cum putem câștiga ani buni de viață
Există un motiv cât se poate de întemeiat pentru care medicii din întreaga lume pun atât de mult accentul pe stilul de viață al pacienților lor: tot mai multe…
Astenia de primăvară, între mit și realitate
Unii dintre noi se confruntă în perioada de tranziție dintre iarnă și primăvară cu o stare generală de slăbiciune și oboseală. Aceasta poate fi însoțită și de…
Cum ne putem recâștiga energia
Stările de oboseala, letargie sau extenuare îi afectează astăzi pe tot mai mulți dintre noi. Iar consecințele le resimțim pe planuri multiple, chiar și când…
Beneficiile băilor cu sare
Sunt zile în care parcă nimic nu ne încarcă mai bine bateriile decât băile relaxante cu sare. Însă dincolo de îmbunătățirea stării de spirit, ele pot…